Cinematografie maghiară: TIFF 2010 - Ziua a şasea

Realismul magic nu a dispărut: Bibliothèque Pascal

Bibliothèque Pascal, filmul regizorului Szabolcs Hajdu, pune în scenă două versiuni ale fanteziei. Pe de o parte, o fantezie miraculoasă, infantilă, pe de alta, una cu origini în literatură, violentă, funestă. Prima ţine de vis, a doua e instrumentalizată de oameni. Cum ele ajung să se confrunte şi cum imaginaţia miraculoasă a copilăriei învinge, avem de-a face cu o comedie, amestecată subtil cu o satiră la adresa culturii. Dar filmul lui Szabolcs Hajdu e şi un film foarte riscant: de la poveşti care te fac să-şi reaminteşti prozatorii latino-americani la locuri comune culturale care merg până în proximitatea ironică a snuff-ului, distanţa e atât de mare, încât s-ar putea să resimţi foarte puternic amestecul de genuri. Iar lucrul acesta e încurajat şi de faptul că regizorul îşi tratează diferit filmul, dacă îi compari cele trei sau patru segmente distincte. De aceea, Bibliothèque Pascal nu prea îţi dă şansa să îl apreciezi global, are unele părţi mai bune, altele mai apropiate de pastişă decât de comedie, iar din punct de vedere vizual, e indiscutabil frumos când intră în scenă echipa care s-a ocupat de efectele speciale (da, un film est-european cu imagini prelucrate de calculator!), e indiscutabil ironic şi inteligent atunci când Szabolcs Hajdu descrie atmosfera provincială, mişcând camera pe orizontală şi urmărind adevărate fâşii colorate din decorurile în care se mişcă personajele. Întâmplător, segmentul segmentul Bibliotecii Pascal seamănă într-o oarecare măsură cu un fragment dintr-un film de factură diferită, al unui foarte promiţător regizor estonian, Veiko Õunpuu, prezent la TIFF în anii trecuţi cu Bal de toamnă, şi care are în cel mai recent film al lui, Ispita Sfântului Tony, cu totul întâmplător, un concept apropiat de cel al lui Szabolcs Hajdu din Bibliothèque Pascal, sub forma unui cabaret grotesc şi înfricoşător. Probabil realizarea cea mai importantă a filmului lui Szabolcs Hajdu e că utilizează, cu o măsură de satiră, nişte teme prea prezente în cinematografia postcomunistă din estul Europei şi le dă un alt sens, îndepărtându-le de relevanţa lor socială, imediată. Cu toate că nu scapă de caracterul hibrid pe care îl au producţiile fanteziste, à la Terry Gilliam, Bibliothèque Pascal e totuşi un film misterios, plăcut la vedere şi care se închide triumfal şi ambiguu, ca o ghicitoare.

Bibliothèque Pascal, regia Szabolcs Hajdu

Aproape confuz: Tender Son - The Frankenstein Project

Kornél Mudruczó e unul dintre acei regizori care te frustrează, dându-ţi minute în şir exact minimul de informaţii cu care să poţi avansa în poveste. Delta, penultimul lui film, putea să fie şi exasperant în această privinţă, fără ca aceasta să modifice ceva din frumuseţea filmului în sine; în Tender Son, film venit la TIFF din competiţia oficială Cannes 2010, începutul filmului e la fel de frust, şi relaţiile dintre personaje sunt la fel de bizare, doar că de data aceasta scenariul aruncă de la un punct în spectatator cu o revelaţie după alta, crimă urmează după crimă, iar presupusul film despre monstruozitate care ar trebui să fie Tender Son dezamăgeşte la capitolul verosimilitate. Sigur că, odată ce toate faptele sunt la îndemâna spectatorului, e rândul actorilor să susţină povestea, şi o fac admirabil, Kornél Mudruczó însuşi, într-un rol apropiat de viaţa reală, al unui regizor, dar mai ales protagonistul, interpretat de Rudolf Frecska, un adolescent recalcitrant care se află în căutarea identităţii tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată. Cei doi şi o mână de personaje secundare reuşesc să construiască un film extrem de sobru, tensionat, misterios. Din păcate, atâtea lucruri rămân practic neexplicate, încât nu ştii dacă e vorba de omisiune sau indiferenţă la nevoia de sens a spectatorului din partea regizorului. Filmat ireproşabil şi stăpânit în distanţa care şi-o ia faţă de evenimente, încât la început şi la sfârşit ai impresia că eşti la o proiecţie a lui Gerry de Gus van Sant, Tender Son lasă să se întrevadă acelaşi regizor eficient, stăpân pe sine care e Mudruczó, dar e mai puţin flatant atunci când vine vorba de scenariu, de poveste; cu toate aluziile la Contele de Monte Cristo, credinţa în justiţie şi la ietrare, Tender Son ar avea nevoie de ceva mai mult pentru a avea impactul pe care l-am aştepta de la un film al lui Kornél Mudruczó.

„Kornél Mudruczó, regizor şi actor al filmului Tender Son - The Frankenstein Project”