Chiar avem talent(e)

Cu toate că în cadrul concursului TV care căuta talente câștigătorul a fost ales pe criterii sociale și de televiziune, cei valoroși cu adevărat rămânând doar cu titlul de finaliști, în viața reală talentul face diferența și iese la suprafață. Cel puțin la Teatrul Național de Operetă, dacă nu peste tot, așa cum ar visa un idealist…

Am fost sâmbătă seara la premiera musicalului Rebecca, după celebrul roman de Daphne du Maurier (ecranizat într-un film la fel de celebru, sub semnătura lui Alfred Hitchcock). De la început pot spune că succesul a întrecut chiar așteptările, sala ovaționând cu entuziasm performanțele interpreților. Iar dintre aceștia, preferata publicului, pe bună dreptate, a fost Alexandra Crăescu, (titulara rolului feminin principal - Eu), o tânără de 21 de ani cu o voce excepțională, aflată la debutul absolut într-un rol, cu o stăpânire de sine și o cunoaștere perfectă a rolului și cu o modestie egalată doar de amplitudinea talentului. Culmea, am aflat că și ea a rămas doar finalistă la un concurs TV de talente muzicale… Mai mult, activitatea ei de interpretă se derulează în umbră, în grupul vocal de acompaniament al unor vedete mai mult sau mai puțin adevărate. Dar sunt convins că situația se va schimba după triumful de la premiera Rebeccăi, când a dovedit că este o artistă de care vom mai auzi, la superlativ.

Florin Budnaru şi Alexandra Crăescu

De fapt, punctul forte al spectacolului a fost interpretarea, în primul rând cea a rolurilor feminine: dincolo de performanța de excepție a Alexandrei Crăescu am fost impresionat de profesionalismul, siguranța, calitatea vocală și a evoluțiilor coregrafice ale Ancăi Țurcașiu (Mrs. van Hopper), ca și de vocea amplă, dramatică, perfect stăpânită (inclusiv în registrul supra-acut) a Georgianei Mototolea (Mrs. Danvers). Mai mult, chiar și pentru un rol episodic ca cel al sorei lui Maxim de Winter castingul a scos la lumină o voce de foarte bună calitate: Mirela Boureanu-Vaida.

Nici echipa masculină nu este de ignorat, mai ales prin reușita (consfințită mai cu seamă în actul II) lui Florin Budnaru, în rolul Maxim de Winter, cel mai bun rol pe care l-a reușit până acum tânărul solist al Teatrului de Operetă: ireproșabil ca vocalitate, cu o bună construcție dramatică, cu o ținută scenică impecabilă. Deși într-un rol prea puțin ofertant, Cătălin Petrescu s-a făcut remarcat, lipsindu-i însă șansa de a demonstra, în persoana lui Jack Favell, toate calitățile sale de artist complet (dans, actorie, cânt). Și Nicolae Lupu a lăsat o bună impresie, într-un rol minor dar în care a arătat că succesul anterior din opereta Liliacul nu a fost o întâmplare. La fel, o plăcută surpriză a fost Vlad Robu, cu o compoziție actoricească și vocală memorabilă în micul rol al nebunului Ben.

Anca Țurcașiu

Georgiana Mototolea

Pe lângă succesul pe linie al echipei actoricești trebuie remarcat și succesul echipei tehnice, mai ales a celei de la sonorizare, care s-a luptat cu o „partitură” infernală la pupitrul de mixaj, reușind finalmente să-și îndeplinească cu brio rolul esențial: de a transmite către sală vorbirea, cântul, orchestra și corul (acestea două din urmă, în mare formă, evoluând ascunse vederii publicului și cântând prin intermediul microfoanelor, cu ajutorul comunicării video).

Altminteri muzica lui Sylvester Levay este frumoasă, melodioasă, cu fior dramatic sau liric, după caz… Nu aș spune excepțională, dar este scrisă cu evidentă pricepere, experiență și „meserie”, așa cum șade bine unui compozitor american (de origine maghiară), cunoscut în întreaga lume pentru musicalurile sale și pentru muzica la filme celebre. Sarcina cea mai ingrată a revenit libretisului Michael Kunze, care a trebuit să construiască un musical după regulile genului. Astfel, creația inspirată de faimosul roman nu are nimic din măreția și construcția impecabilă a acestuia, fiind un produs nou, gândit pentru succesul scenic și muzical, latura epică și uneori cea psihologică fiind parcuse „pe repede-înainte”.

Cătălin Petrescu

Vlad Robu

Dar, privit în ansamblu, noul titlu din repertoriul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” reprezintă un indubitabil succes (datorat și regizorului Attila Beres și echipei sale), și din perspectiva publicului, și în urma analizei fin cernute a specialiștilor. Mai mult, fiind ultima premieră din acest sezon, Rebecca marchează o stagiune foarte bogată în noutăți, premiere, evenimente, care din această perspectivă plasează instituția în vârful ierarhiei naționale din sfera spectacolului muzical.