Banner sub header stanga

Banner sub header dreapta

Home » Carte
Vidul plin: „Lumea modernă și vechea înțelepciune”, Arnaud Desjardins
de: Cristi Ardelean Carte

Fericiți cei săraci cu duhul, căci ei au uitat de mult ce mai caută pe aici. E foarte greu să scrii o recenzie despre o asemenea carte. Demersul are ceva din ridicolul unui priapic străduindu-se să caligrafieze, a unui cocostârc la un concurs de mâncat sandvișuri-viteză. Vom încerca, totuși, măcar de amorul artei şi mai ales pentru că această ultimă carte a marelui Arnaud Desjardins, plecat dintre noi imediat după publicarea volumului, merită toată atenția unui public asaltat de zeci de mii de cărți care strigă dintre rafturi și nu pot fi alese cu oarecare discernământ. Nu în secolul vitezei, căci ajungem iar la ea.

RECOMANDĂRI
Carte Seară de istorie la Biblioteca Naţională din Bucureşti: 9 mai, ora 17.30

Cu ocazia celebrării a 10 ani de existenţă în România şi 125 de ani dedicaţi răspândirii cunoaşterii în lume, National Geographic organizează la Biblioteca Naţională  din Bucureşti, timp de o săptămână, seri dedicate naturii, istoriei şi ştiinţei, sub deviza “Cunoaşte lumea şi o vei schimba”.

MAI MULTE
Carte Nominalizările pentru premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2012

În urma întrunirii Juriului de Nominalizări al Uniunii Scriitorilor din România, format din: George Vulturescu (Preşedinte), Gheorghe Glodeanu, Paul Aretzu, Alex Goldiş, Gabriela Gheorghişor, s-au hotărât următoarele nominalizări pentru premiile USR pentru cărţi apărute în anul 2012.

 

MAI MULTE
Carte Conferinţe şi expozitii la MNŢR

Muzeul National al Taranului Roman, in colaborare cu Fundatia Orient Expres, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc si Institutul Roman de Istorie Recenta organizeaza miercuri, 8 mai 2013, ora 18.00, la Clubul Taranului, o noua intalnire din Serile Bucuresti Strict Secret.

MAI MULTE
Banner sub recomandari Banner sub recomandari Banner sub recomandari Banner sub recomandari Banner sub recomandari
 
     
         
ȘTIRI
Naţionale
Premiile Filialei Cluj a USR pe 2012

PREMII POEZIE:

Premiul Lucian Blaga – Marcel MUREŞEANU, Cu voia vulturului, Editura Eikon, 2012

Premiul A.E. Baconsky – Vlad MOLDOVAN, Dispars, Editura Cartea Românească, 2012

Premiul Al Căprariu – Maria PAL, Pasărea greier sau pseudonimul unui poet, Ed. Napoca Star, 2012

Premiul Negoiţă Irimie  – Daniel SĂUCA, Clopotele raiului, Editura Eikon, 2012

Premiul Szilágyi Domokos -díj  – FARKAS Wellmann Endre, L.D. hagyatéka, Erdélyi Híradó Kiadó, 2012

Au mai fost nominalizaţi: Marius Conkan, Alice Valeria Micu, Mircea Petean, Echim Vancea, Andrei Zanca

16 Mai 2013
Banner sub stiri home
Banner sub stiri home Banner sub stiri home Banner sub articole preferate
Banner sub stiri home
VIDEO
Colorand griul
Lansări carte
SUSȚINEM

CONCURS

CONCURS

ABONARE NEWSLETTER

Banner sub newsletter

Banner sub newsletter