Când voyeurismul devine artă

Foto: Alexandra Radu

Bucureștiul se topește sub caniculă, teatrele sunt pustii, iar evenimentele culturale s-au subțiat de tot, deshidratându-se parcă și ele. Poate tocmai de aceea vestea că în mijlocul verii are loc o premieră, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un spectacol absolut inedit, a scurtcircuitat presa culturală.

După ce s-a „trainuit„ la un  workshop în Stockholm (de altfel proiectul s-a făcut și cu sprijinul prestigioasei companii suedeze Cullberg Ballet), coregraful Cosmin Manolescu a venit la București cu o idee pe care și-a propus să o pună în practică: să creeze un spectacol-maraton, într-un cadru foarte intim care să provoace senzorial un număr mic de spectatori suficient de curioși cât să se îmbarce la bordul unei aventuri artistice aporape extreme. Sigur că de la idee la faptă nu a fost o cale foarte simplă. În primul rând, că a fost destul de greu să convingă un hotel că demersul lui era unul pur artistic. După câteva tentative eșuate, artiștii au găsit înțelegere și sprijin la Hotelul InterContinental și astfel proiectul „Çamera 1306 (I Am Myself)„ a prins viață.

După cum ni se promite încă din titlu, acțiunea se petrece într-o cameră de hotel (cu tot ce presupune ea: pat matrimonial, hol, baie, balcon) unde șase spectatori sunt practic închiși timp de o oră cu un bărbat și o femeie (Cosmin Manolescu și Catrinel Catană) care nu numai că nu se comportă de parcă ar fi singuri, ci îi mai și iau părtași pe cei prezenți la jocurile lor, transformându-i din spectatori în performeri ad-hoc și din privitori voyeuriști în obiecte ale voyeurismului celorlalți. Experiența senzorială este totală, spectatorii simțind fizic corpurile în mișcare ale celor doi performeri, auzidu-le șoaptele, simțindu-le mirosurile și fiind atinși de artiști. Intimitatea dintre spectatori și performeri, la început dătătoare de neliniști și de teribil disconfort psihic și fizic, instaurează până la urmă, aproape fără voie, un soi de complicitate vinovată. Îți displace, dar te și atrage acest joc ciudat și vrei neapărat să vezi ce va urma. Mizând pe simțul ludic al spectatorului și pe curiozitatea lui, performerii au improvizat în multe momente jucându-se cu „materialul clientului.„

Artiștii și-au propus inițial ca spectacolul să se întindă pe durata a 12 ore, publicul schimbându-se din oră în oră. Cei peste măsură de curioși puteau să-și achiziționeze un pachet de trei spectacole. La prima „strigare„, cea de pe 9 iulie, spectacolul a avut public doar pentru nouă ore, durând de a ora 16 la unu noaptea. Surpriza a fost însă aceea că până și spectatorii mai puțin obișnuiți cu performance-ul interactiv, au intrat în joc. De la oră la oră, s-a creat practic un alt spectacol și ar fi fost interesant ca măcar un spectator să participe la toate cele nouă ore, ca martor al modificării show-ului în funcție de public, dar și în raport cu diferitele momente ale zilei, dat fiind faptul că relațiile stabilite într-un spațiu atât de intim sunt cu totul altele în timpul nopții decât la lumina zilei.

Pentru cei interesați de acest experiment artistico-senzorial, următoarele show-uri maraton sunt programate pe 13 august și pe 24 septembrie.