Boala Familiei M. Familie în copaci.

http://www.lesechos.fr/info/loisirs/4874951-famille-dans-les-arbres.htm

de: Philippe Chevilley, Les Echos

Un text frumos, deranjant regizat în mod strălucit de noul star din România.
De Fausto Paravidino,
regie Radu Afrim.

Se simte imediat în aer. În muzica şi luminile obsedante care invadează marele platou al atelierelor Berthier. În decorul poetic de pădure, cu copacii dezgoliţi şi cu stratul de frunze roşii presărate pe sol. În privirea strălucitoare şi mişcările fluide ale celor şase actori, cere sunt prezenţi pe scenă înainte de începerea spectacolului. « Boala familiei M », a italianului Fausto Paravidino, regizată de noul star din România, va fi o minunată seară la teatru. La început, ne deranjează subtitrarea defectuoasă. Dar actorii joacă în mod virtuoz, cu intensitate şi textul îşi reia locul cuvenit. Un text neobişnuit, între cronică socială nebună şi vodevil punk, care alternează fraze sardonice şi crude - când este vorba de boală şi sex - şi mari momente de tandreţe.

De ce boală suferă familia M ? Tatăl Luigi suferă de bătrâneţe, dar ceilalţi au mai degrabă boala în cap : traumatismul unei mame moarte, probabil în urma unei sinucideri ; dificultatea de a comunica, de a se elibera dintr-un cerc sufocant...Luigi, patriarh ambiguu, e niţeluş senil. Gianni, fiul, « îşi trăieşte viaţa ». Marta, sora mai mare, poartă tot tribul în spate; Maria, fiica cea mică, îşi ameţeşte logodnicii - cel vechi (Fulvio) şi cel nou (Fabrizio). Se iubeşte, se detestă, se vorbeşte prea mult sau mult prea puţin. Sunt bolnavi de o viaţă banală, îngustă fără perspective. Iadul este ordinarul, imobilitatea.

Poveste universală

Radu Afrim pune în valoare acest text deranjant de un surealism flamboaiant. Cronica familială devine o poveste universală unde epocile se suprapun - între tatăl Luigi îmbracat în zdrenţe de lână, cu alură medievală şi Gianni îmbrăcat ca un « ragazzo » de azi. Regizorul flirtează cu fantasticul în timpul banchetului improvizat unde se regăsesc cei doi logodnici : scenă de music-hall, abluţiuni dionisiace, balet uşor ameninţător printre copaci... Scenele de tandreţe şi de moarte, bine alineate sunt bulversante. Parcă suntem într-un Cehov postmodern si un pic « trash » - gata să atingă vidul sufletelor.

Actorii iubesc această familie M. Încarnează toate faţetele umanităţii ei rănite, cu angajament şi corectitudine. Vom sublinia graţia solară a tânărului Eugen Jebeleanu (Gianni) care, între bucurie şi mânie, pare să încarneze toată tinereţea lumii. Această triplă descoperire - a unui autor, a unui regizor, a unei trupe de teatru care surprinde - dă un final ideal unui sezon Odeon aproape perfect."