Bio-libanezo-adio

Mihai Mihalcea, performer, coregraf şi directorul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, scoate un libanez la înaintare, îi stabileşte domiciliul la Bucureşti şi dezbate printr-un spectacol dublul statut al artistului-manager. Spectacolul lui Mihai Mihalcea este dublu. Mihalcea creează din autoritatea noului autor un spectacl - Fairud e un libanez cu istorie tulbure - şi din vrăjitomanie un alt spectacol. Bun Rămas! (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic) are la bază un concept de bio-fiction, în sesnsul în care se concentrează pe o construcţie de personaj-artist care pune în prim-plan modul schizoid de existenţă al artistului manager şi toate dedublările care decurg de aici. Mihai Mihalcea, director al Centrului Naţional al Dansului, şi-a fabricat prin Farid Fairuz o identitate artistică, un nume de scenă delimitativ. Farid Fairuz este un proiect de biografie imaginară care activează posibile strategii de prezenţă şi absenţă ale autorului. Autorul este cel care îşi inventează un inventar de apariţii care pot varia de la împrumutul de nume (performeri celebri au recurs la semnături la fel de celebre - sfînta Orlan) la împrumutul de conjuncturi personale, la plasarea în situaţii cu totul şi cu totul inedite (Sophie Calle s-a angajat ca menajeră într-un hotel şi a documentat experienţa ei într-un proiect artistic). Artistul se deplasează şi replasează în artificii identitare care îl distanţează de ce a fost sau îi problematizează condiţia într-o Românie în care intervenţia socială pare un pariu pierdut.

Autorul este cel mai fragil şi cel mai maleabil work-in-progress.

Opţiunea pentru Farid Fairuz este explicată de Mihalcea în felul următor:

’’Nu mai vreau divertisment! Vreau doar divertisment extrem! Îl vreau pe Babi-ľinune cîntîn la curtea prinţului în Lacul lebedelor! O vreau pe Mariana Nicolesco la Miss Piranda şi pe Irina Loghin cîntînd „Ruga pentru poporul roman”, în deschiderea de la Eurovision! Vreau ca Dan Puric să bată step la deschiderea Catedralei Mânturii Neamului sau, mai bine, pe Puric îl vreau preşedinte! Îmi iau adio de la luciditate şi decenţă! ÎImi iau adio de la cultura romana si de la problemele ei. De-acum incolo sunt Farid Fairuz’’.

Farid Fairud şi-a construit abil un profil pe facebook şi a trimis nenumărate cereri de prietenii. Fairuz şi-a fabricat un comportament virtual, corelativ al ficţiunii pe care a întreţinut-o. Apoi a scris mail-uri lungi şi elaborate unor jurnalişti culturali, în care, în limba engleză, le punea întrebări despre cultura română în aşa fel încît răspunsurile lor să-l poată ajuta mai bine în proiect. Apoi Centrul Naţional al Dansului a intervenit cu un comunicat de presă în care era explicat un comportament uşor deplasat al libanezului şi o stare tensionată care se crease la CNDB în urma colaborării sale acolo. Şi apoi s-a născut libanezul exotic, ’’adoptat de doi beduini care îl cresc cu lapte de cămilă şi îl educă conform cre­dinţelor lor’’.