Basarabia nu face rating!

Ori de câte ori vine vorba despre problema Basarabiei, românul de rând, ca şi cel de vitrină, trage aer în piept, apoi îl eliberează sub formă de oftat. Adică, vezi dumneata, chestiunea îl preocupă în cel mai înalt mod, însă este neputincios în tratarea ei. Urmează, eventual, o scurtă tiradă despre vinovăţia istoriei şi despre ticăloşia sovietică, câteva compătimiri complezente şi manieriste aruncate cu falsă generozitate şi gata, ne-am făcut datoria. Din 1990 încoace, poziţia României faţă de teritoriul de dincolo de Prut a fost una de ambiguitate diplomatică. Isteria pro-unionistă de la începutul anilor 90 s-a topit precum o bomboană de la „Bucuria” lăsată în dogoarea căldurilor sufleteşti de tot felul. Patetism ieftin, patriotism deşănţat, lacrimi. Nimic lucid, nimic coerent, nimic pragmatic! Intrarea României în Uniunea Europeană nu a făcut altceva decât să certifice nişte distanţe tot mai mari, nişte indiferenţe tot mai ascuţite. Podul de flori s-a transformat, la rândul său, în aranjament floral al unei coroane de îngropăciune, iar proiectele transfrontaliere au căpătat un aer de formalitate lipsită de conţinut. Sunt accesate pentru ca nişte domni să-şi tragă bani. Despre efectele lor în planul concret al interrelaţionării, nimeni nu ştie nimic…

Câţi dintre români au ştiut, bunăoară, că duminică, 28 noiembrie 2010, pe teritoriul Republicii Moldova urmau să se desfăşoare poate cele mai importante alegeri din ultimele decenii? Nu vorbesc aici despre a păsa şi a nu păsa, ci despre a şti şi a nu şti. Cât interes au acordat televiziunile din România acestui eveniment, în afara anunţurilor seci despre prezenţa la vot şi despre rezultatele haotice de la finalul zilei? Câte emisiuni de analiză politică au avut loc săptămânile trecute, câţi experţi în probleme externe şi-au expus punctele de vedere, câte oficialităţi şi-au manifestat, în media, implicarea în fluidul evenimenţial din „patria” cu capitala la Chişinău? Să recunoaştem, o densă şi românească tăcere a precedat aceste alegeri.

Am câţiva prieteni la Chişinău, alţi câţiva la Bălţi, unul la Cahul şi altul la Orhei. Regiuni în care ajung suficiente posturi româneşti încât să fie limpede pentru telespectatorii basarabeni că, din această perspectivă, ni se cam rupe. „De noi chiar nu mai spun nimic televiziunile voastre?”, am fost întrebat, şi zău că m-a încercat un sentiment de acută jenă. O minimă preocupare asupra acestor aspecte, percepute, pare-se, ca ucigătoare de rating, ar fi reprezentat doza aceea infimă de solidaritate de care trans-prutenii au mai multă nevoie decât ne place nouă să credem. Succesul comuniştilor (ultimii din întreaga Europă!) se bazează şi pe abandonul ideologic, lipsa alternativei concrete, tăcerea stânjenitoare ce alunecă prin lunca Prutului. În România nimeni nu a făcut campanie electorală, fie şi în sensul unei banale şi generale analize asupra stupidităţii de a vota, la nesfârşit, ca într-o halucinaţie cu pereţii vopsiţi în roşu, un Partid Comunist de care noi ne-am dezis, vezi dragă Doamne, oficial.

Când Realitatea Tv şi-a deschis filială la Chişinău, am trăit iluzia unui nou „pod”, unul comunicaţional peste care, lipsită de distorsiuni, informaţia să circule firesc, nestingherit. Înţeleg abia acum că raţiunile sunt strict economice, că nu există nici cea mai mică miză de natură spirituală şi că nobleţea iniţiativelor media este o poveste de adormit copiii. Şi mai grav mi se pare pasivismul Televiziunii Naţionale, care ar fi trebuit să reflecte necondiţionat, constant, evenimentele sociale, politice, culturale, economice dintr-un spaţiu presupus românesc. La câte telejurnale  aţi auzit ştiri despre ce se întâmplă dincolo? Cred că la o cercetare atentă ar rezulta că românii au fost mai informaţi despre societatea srilankeză decât despre cea moldovenească.Ipocrizia va merge până acolo încât, la finele numărării voturilor (în momentul de faţă se pare că au câştigat comuniştii), vor avea loc două-trei emisiuni stupide în care unul sau altul îşi vor da cu părerea de ce a fost aşa şi nu altfel. Jelanie, pomelnic şi un „asta e!” demn de ciobănaşul mioritic şi de oaia sa turnătoare. Pe OTV, într-o noapte cu lună plină, nişte manelişti vor recita din Grigore Vieru versuri despre „ţărişoar㔠şi „bunelu’ de la Cotu’ Donului”, iar pe TVR, într-o duminică, la o oră imposibilă, se va vorbi despre „viitorul relaţiilor dintre cele două state de o parte şi alta a Prutului”.

De fapt, în afara contrabandei cu ţigări, a traficului de carne vie şi a vinului de Cricova, ne mai interesează ceva din Basarabia?!