Bank Ban sau lecţia de istorie

Să ne facem înţeleşi. Eu, iniţial, am crezut că mă duc la Toscana. Cu gândul că o să asist la ceva relativ cunoscut, nu m-am agitat să mai văd o dată cine e în distribuţie, cine e dirijorul şi alte astfel de lucruti. Am zis că mă orientez pe loc.

Dar nu a fost să fie. Se pare că nu numai anotimpul de primăvară e schimbător, dar şi programul de la operă. Când am dat totuşi să verific, am văzut că, de fapt, merg la opera Bank Ban, a lui Erkel Ferenc. Sinceră să fiu, nu am mai văzut piesa niciodată, de aceea m-am decis să citesc câteva lucruri şi, mai ales, să văd cine e dirijorul şi care e distribuţia rolurilor. Şi s-a dovedit a fi interesant. Cu toate acestea, vă rog să zăbovim un pic cu această curiozitate de-a mea şi să povestim despre opera în sine.

Jucată pentru prima dată la 1861 la Budapesta, opera a fost inspirată din piesa cu acelaşi nume a lui Josef Katona. Opera se bazează pe asasinarea reginei Gertrud, soţia regelui Endre al doilea.

Să specificăm o chestiune: multe din operele secolului al XIX-lea au avut o predilecţie şi o înclinare spre stilul naţional, ceea ce în creaţia lui Erkel Ferenc se observă foarte uşor. Enclave de spirit folcloric şi tradiţie naţională sunt, cu desăvârşire, găselniţele în această operă. Încărcătura dramatică a operei este, în primul rând, dată de muzica compozitorului, schimbătoare, densă, care aleargă năstruşnic pe portativ.

Particularizând, la această regie se pot puncta următoarele lucruri: în primul rând, ceea ce remarc de obicei la Opera Maghiară este că muzica nu poate fi percepută fără decor, costume şi densitatea artiştilor pe scenă. Dramatismul de care vorbeam mai înainte nu putea fi îndeplinit dacă nu luăm în consideraţie maniera de comportare scenică a artiştilor. Vocile puternice şi răsunătoare au fost cu siguranţă potenţate de decor şi de dans. Dansurile superbe din primul act au stârnit ropote de aplauze. Imperfecţiunile erau şterse de abundenţa culorii şi a costumelor. Şi, cu siguranţă, de regie. Regizorul Gabor Dehel a făcut mai multe mişcări inteligente, care au făcut opera mai umană. În primul rând, de mai multe ori, artiştii ieşeau pe scenă din sală şi nu din culise, ceea ce a creat un alt nivel de adeziune cu publicul. Cât despre public... iertată să-mi fie remarca, dar uneori mi se pare că publicul clujean este dispus să aplaude la orice şi... oricât. Nu că nu ar fi meritat artiştii aplauzele, de multe ori băteam şi eu din palme, dar în unele momente chair aveam senzaţia că se aplaudă aşa... ca să dea bine. Sau poate că nu mai înţeleg eu entuziasmul. Cu toate acestea, fără dor şi poate, aria lui Bank Ban din al doilea act a meritat toate aplauzele şi strigătele Bravo din sală. Sinceră să fiu, glasul său cred că răsuna hăt peste rândurile din spate ale balconului. Demult nu am mai auzit aşa o voce puternică. O altă surpriză plăcută al fost roul Gertrudei. Prezenţă scenică şi putere de convingere. Am ascultat-o şi am crezut-o. Cu costumele ei cu tot. Frumos.

Cu toate acestea, scena mea preferată a rămas începutul actului al treilea şi, anume, procesul funerar al reginei. De o atmosferă aproape gotică, cu lumânări şi femei în negru, scena mi-a trezit curiozitatea şi m-a revigorat, într-un fel. Un pic m-a dezamăgit interpretarea rolului regelui. Parcă mă aşteptam la mai multă intensitate în voce. Nu m-a prea convins. Sau poate că deja aveam pretenţii mai mari din cauza splendorii scenei. Nu ştiu, nu-mi rămâne decât să ma mai gândesc.

Am ieşit din sală cu o lecţie de istorie învăţată. Cu istorie vie, repusă în scenă, cântată. Într-un final mi-a părut bine că s-a schimbat programul...

Dirijor: Szabolcs Kulcsar

Regizor: Gabor Dehel

Scenografia: Margit Witlinger

Costume: H. Roşescu Lya

Coregrafie: Ferenc Valkay

Opera Maghiară, Cluj-Napoca.