Giorgia Pițoiu

Editura Univers ne dă ocazia să îl redescoperim pe Boris Vian în noua ediție Nuvele inedite, prin intermediul căreia facem cunoștință cu scurte povestiri apărute în diverse ziare sau publicații și reunite în cartea de față.

Suprarealism, umor mai mult sau mai puțin sec, limbaj postmodern. Cam asta putem găsi în Totul este iluminat al lui Jonathan Safran Foer. Dacă ne iluminează sau nu, nu știu, dar este o scriere directă și sinceră, fără pretenția stilului, care îți ține imaginația permanent în priză.

Există cărți care, chiar de la prima pagină, te prind într-un fel de plasă și la care nu mai poți renunța până ce nu le-ai devorat pagină cu pagină, caracteristica principală fiind cea a clarității scriiturii, lucru care este destul de greu de pus în practică atunci când te afli în fața unor coli de hârtie goale, iar gândurile vin în rafale.

Pornind de la materializarea numelui Pink Floyd sub forma a doi monștri siamezi care se ucid reciproc de mai multe ori pe parcursul textului, Michele Mari ne arată că dizolvarea trupei britanice de rock psihedelic era imposibil de evitat. Autorul construiește un text experimental în care confesiuni ale unor persoane reale sunt amestecate cu presupusele vorbe ale personajelor din cântecele pink floydiene, iar acest lucru dă o nuanță nouă scrierii, o face mai interesantă.

Când faci cunoștință cu cartea, te frapează în mod automat titlul, Smulgătorul de inimi. Scurt și puternic, de esență tare, precum conținutul în sine. Desfășurându-se pe episoade care-i în prim plan fie pe psihologul fără conștiință, Jaquemort, fie pe Clementine, mama cu o grijă maladivă față de copiii săi, firul narativ se constituie pe imagini puternice, pe care, de fapt, și mizează cartea.

Derulându-se ca un film în fața ochilor, Sînt o babă comunistă a lui Dan Lungu prezintă sub formă de panoramă câteva episoade din viața Emiliei Apostoae, bocitoare convinsă care deplânge fostul regim.

Vorbind despre literatură, citind literatură, tindem să plasăm cărțile într-o sferă de neatins, privilegiată și care le îndepartează, de fapt, de noi. Dar ce ar fi să citim o carte simpatică, amuzantă, ce ar fi să simțim că autorul e om ca și noi, nu o entitate demiurgică producătoare de texte artistice? Citind Frumoasele străine, acest sentiment al apropierii este pe deplin resimțit.

În timpul liceului, Liviu Rebreanu este cunoscut prin intermediul romanului Ion, care, dat fiind faptul că este o lectură impusă, nu s-a făcut prea plăcut printre elevi. Dar dacă cercetăm mai atent opera sa, vom descoperi şi cartea Adam şi Eva, despre care autorul a afirmat până în ultima clipă că este preferata sa.

Despre cărţile lui Boris Vian se ştiu puţine, nu multora le este la îndemână să citească şi, mai mult, să aprecieze opere aparţinând suprarealismului. Oricum, probabil că una dintre cele mai cunoscute şi apreciate opere ale acestuia este Spuma zilelor, romanul care l-a consacrat şi prima carte a lui cu care am intrat în contact.