Oltea Şerban-Pârâu

Am însoţit la Berlin Orchestra Română de Tineret pentru a participa la festivalul Young Euro Classic care s-a desfăşurat în acest an între 27 iulie şi 12 august, fiind primul festival din lume dedicat orchestrelor simfonice de tineret şi am avut ocazia ca în ajunul concertului românilor să ascult Orchestra turco-armeană dirijată de Cem Mansur (o formaţie construită pe tipicul orchestrei israeliano-palestiniene inventate de Daniel Barenboim), adunând muzicieni din ţări diferite şi de religii diferite într-o orchestră care şi-a măsurat forţele cu un program balansând muzica unor compozitori turci, respectiv armeni şi muzica lui Beethoven, mai greu de prezentat publicului german altfel decât  în versiuni de factură germană. 

Am avut ocazia să privesc cel de-al doilea turneu Pianul călător din diferite unghiuri. Unul dintre acestea este cel al ascultătorului de radio care a urmărit povestea în reportaje încă de la primele recitaluri, cele de la Mediaş, Dumbrăveni şi Sighişoara şi până aproape de final, la Sânnicolau Mare. Ascultând vocile din public, te convingeai că ideea aceasta năstruşnică de a pleca în turneu cu un pian de concert în mărime naturală după tine are încă gradul ei de spectaculozitate şi mai are şanse să scoată lumea din apatie.

L-am ascultat pe Ion Bogdan Ştefănescu povestind despre flautul lui de aur în nenumărate interviuri, despre cele 880 de grame ale acestuia, despre cele 18 karate, despre calitatea unui astfel de instrument, despre diferenţa dintre un flaut de aur, argint, platină sau nichel, dar cunoscându-i sunetul de când avea 14 ani, sincer nu mă aşteptam la o diferenţă atât de semnificativă. Totuşi, atunci când îţi propui ca sunetul de flaut să umple o sală de 1000 de locuri precum Sala Radio, un astfel de instrument îţi dovedeşte care este diferenţa între un Rolls Royce şi o maşină populară. 

A vedea două spectacole la Opera din Viena într-o săptămână este un răsfăţ cultural. Dacă privim însă din perspectiva unei persoane preocupate de domeniu, mai ales pentru cei care locuiesc în vestul ţării, o astfel de întâmplare nici nu mai este greu de imaginat. Sunt spectacole care se joacă mai de mult, la care se găsesc bilete, iar în cazul în care atracţia pentru cultură este mai mare decât cea pentru confort, există bilete în picioare în aşa numitele standing rooms. 

Horia Mihail va evolua în luna aprilie pe scene din Danemarca şi Germania. Cunoscutul pianist român va interpreta Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov acumpaniat de South Jutland Symphony Orchestra în Danemarca şi Germania în două concerte ce vor avea loc pe 19 şi 20 aprilie. Concertele, dirijate de David Porcelijn şi avându-l ca solist pe Horia Mihail, vor cuprinde lucrări de Julius Röntgen, Serghei Rachmaninov şi Emil Hartmann. 

Aparenta lipsă de repere pe care, cu mai multă sau mai puţină dreptate, o invocăm în aceste vremuri reprezintă, de fapt, în cele mai multe cazuri, doar un mereu savuros subiect de discuţie. Este de ajuns să întâlnim oameni pasionaţi de ceea ce fac, care îşi înţeleg locul şi rolul pe care îl au de îndeplinit în societate, ca să realizăm că ambalajul poate modifica câteodată destinaţia (într-o oarecare măsură), dar nu şi conţinutul.

Am şansa de a fi văzut recent două montări cu Don Giovanni de Mozart, una la Deutsche Oper Berlin şi o a doua la Royal Opera House Covent Garden din Londra, în ambele versiuni rolul Dona Elvira fiind susţinut de Ruxandra Donose.

Am plecat cu un sentiment pozitiv de la primul concert bucureştean în noua formulă a cvartetului Ad Libitum care s-a petrecut vineri 17 februarie, la Sala Radio, fiind transmis în direct de Radio România Cultural și Radio România Muzical. 

În vara anului trecut, după cinci luni de competiţie, a doua ediţie a "Drumului spre celebritate" se încheia pentru o nouă serie de concurenţi, concursul naţional de la Palatul Mogoşoaia fiind câştigat de un tânăr violoncelist de 17 ani. 

Recuperarea şi valorificarea unui moment cultural fundamental reprezintă - cu cât înaintezi spre estul Europei - un tip de întreprindere tot mai rar întâlnit. Sau dacă acesta se iveşte, adesea este umbrit de o seamă de aspecte care ţin de neîndemânarea contemporanilor în a se ridica la înălţimea scopului propus. 

Primul gând privind acest turneu ne venea în urmă cu un an, în iarna trecută, într-o încercare de a găsi trasee artistice plauzibile într-o lume definită de o tot mai acută nevoie de repere. 

Niccola Gagliano 1761 şi 1753, Giuseppe Guarneri 1730 şi Antonio Stradivarius 1702 sunt anii şi numele celebrilor fabricanţi ai viorilor care au putut fi ascultate între 23 noiembrie şi 2 decembrie la Sala Radio. 

Nu sunt mulți liderii din lumea culturală românească la care să poți remarca faptul că știu să cultive cu inteligență în jurul lor valorile tradiționale, chiar dacă miza lor se găsește pe terenul înoirii vizibile și uneori provocatoare. Mă refer aici la managementul Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian" care a avut talentul de a cultiva tineri valoroși și inițiative consistente ...

SoNoRo a ajuns la o amploare de aproape trei săptămâni, a dezvoltat un proiect educativ larg - SoNoRo-INTERFERENŢE, s-a dezvoltat prin ramura SoNoRo OnTour atât în restul ţării, cât şi mai ales în străinătate (primul SoNoRo Arezzo a avut loc în acest an în Italia, apoi parteneriate cu diverse festivaluri europene şi concerte punctuale în săli precum Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra

Ceea ce mi-au confirmat cele trei zile petrecute în mediul internaţional de la Dutch Classical Music Meeting este că în 2011, fie şi în subdomeniul de nişă - muzica clasică, al unui domeniu de nişă - cultura, trebuie să ştii să îţi prezinţi produsul într-o manieră care să-l facă imposibil de neglijat.