Ion Bogdan Lefter

Greu de împărţit în „etape de creaţie”, căci s-a înfăţişat gata formată de la început, de la debutul întîrziat, la 40 de ani, şi şi-a menţinut o remarcabilă omogenitate pînă la final, poezia lui Leonid Dimov poate fi – totuşi – compartimentată, fie şi aproximativ.

Fireşte, nu există o reţetă universală. Doar cazuri particulare, precum cel de faţă, irepetabil. Pînă să-l vedem devenind dramaturg, Florentin Sorescu s-a dovedit – mai întîi – un „personaj". Născut în 1971, cu o vagă ascendenţă literară (bunicul patern, C.I. Sorescu Mătăsaru, publicase proză în Sămănătorul...), începe să scrie din adolescenţă, însă nu teatru, ci, conform „patologiei" vîrstei, versuri. Liceanul piteştean lasă repede în urmă patetismele de gen şi se alătură unui grup de „tineri furioşi", foarte promiţători prin elanul lor nonconformist. Sîntem către finele anilor '80, cînd „noul val" postmodern afirmat în literatura română a deceniului începe să-i influenţeze pe cei mai juni aspiranţi. 

Am promis că voi reveni cu cîteva cuvinte despre prezenţa italiană la Tîrgul de carte Gaudeamus din noiembrie şi cu un inventar al cărţilor pe care le-am prezentat la faţa locului. Peninsula mediteraneeană a fost dintotdeauna importantissimă pentru noi, românii.

Sfîrşit de 2011 şi început de 2012 cu - bineînţeles - cărţi, multe cărţi. Ca de obicei, în ultima săptămînă a anului şi în prima din următorul - atmosferă de vacanţă şi de Sărbătoare, fără obligaţiile curente şi fără alergături prin oraş. Printre întîlnirile de familie sau cu prietenii, de Crăciun şi de Anul Nou, plus cumpărăturile „de sezon" (!), 

Mircea Nedelciu citeşte Ora spre zero şi alte proze (înregistrare inedită, 1998), Colecţia „Lecturi pe întuneric”, Editura Casa Radio/Societatea Română de Radiodifuziune, Bucureşti, 2011

Scrisă ca teză de doctorat, e - deci - o „sinteză”, dar trebuie imediat adăugat că nu are deloc aspectul compact, masiv, mono-bloc (cu un termen din arhitectură) al exegezelor tradiţionale.

Din nou o cronică întîrziată - la o carte de „critică plastică” (vechea etichetă!), şi anume una puţin comentată în cei doi ani scurşi de la lansare, de la Bookfest 2009, deşi e probabil cea mai importantă exegeză pe care o avem asupra evoluţiilor înregistrate la noi în materie în ultimele decenii: Generaţia ’80 în artele vizuale a lui Adrian Guţă.

25-29 mai 2011: ediţia a 6-a a Bookfest, tîrgul de prag de vară al Bucureştiului, pandant al celui de sfîrşit de toamnă, Gaudeamus (sau invers: ultimul - pandant al primului!);

Destinul acestei scrieri neobişnuite n-a fost din start norocos. Prima formă, publicată la sfîrşitul lui 1988 (la Editura Dacia, Cluj), a venit după ce perioada de lansare a „noului val” de proză postmodernă al „desantiştilor” se cam consumase, drept care atenţia criticii de întîmpinare începuse să scadă.

Pe 8 martie 2011 s-au împlinit şapte ani de cînd prezint cărţi la televizor, pe canalul TVR Cultural. În trei etape, în trei formule diferite: mai întîi ca tabletă cotidiană, de luni pînă vineri, cu 3-4 difuzări pe zi, sub titlul generic Cartea, timp de doi ani şi un pic (530 de episoade între 8 martie 2004 şi 17 martie 2006);

Alte două exemple de culegeri „ocazionale” de versuri, ambele din vara acestui an, cînd au avut loc la Bucureşti, practic în paralel, un prim Tîrg Naţional al Cărţii de Poezie (2-5 iunie) şi un Maraton de poezie şi jazz (3-4 iunie), aflat la ediţia secundă. (Muzeul Naţional al Literaturii Române, principal organizator al Tîrgului, a fost şi coorganizator al Maratonului;

Opera lui Leonid Dimov nu e uşor de împărţit în „etape”: debutînd tîrziu, la 40 de ani, poetul s-a lansat deja-matur, fără să mai dezvăluie şovăielile începuturilor, cum fac de obicei autorii tineri. Maniera e fixată din start, chiar dacă Versurile prime aveau aspect de „pianotări” - dar dextere, etalate cu siguranţa muzicantului profesionist, care-şi stăpîneşte la perfecţie instrumentul şi ştie ce poate.