Aur în vagin

Nicoleta Esinencu concepe scenarii performative antisistem, proteste lingvistice împotriva unor inerţii şi aberaţii politice. În Mame fără pizda, text căruia autoarea i-a adăugat un fragment în urma protestelor din aprilie 2009 de la Chişinău, trei generaţii de femei au corpurile burduşite cu legi, stereotipuri şi obsesii discriminatorii. Spectacolul a fost produs de Mobile European Trailer Theatre şi jucat în Club Tonique în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamţ, Pledez pentru tine(ri) - 21-30 octombrie. Esinencu recontextualizează prejudecăţi rostite cu nonşalanţă şi transformate în îndreptar ortoatitudinal, de către bunici, mame, profesoare şi miniştri ipocriţi.

Mame fără pizda este un performance care subminează radical politica regulilor instituţionalizate şi intime. Regulile sistemului de învăţămînt public şi privat. Acele reguli care-ţi spun cînd să mănînci compotul, cînd să vorbeşti şi, mai ales, cînd să taci. Să te duci în curte şi să uiţi că ai avut vreodată ceva de spus. Acele reguli care te învaţă cum să-ţi creşti copilul pentru un viitor luminos şi sigur pe anomaliile din care se naşte se creşte.

Reguli devenite stereotipii de comportament retoric, manipulări ale unor reflexe de minimă normalitate într-o Republică Moldovă în care educaţia copiilor e pervertită, în care orice împotrivă e pedepsit cu un viol, cu o bîtă în cap, cu genuflexiuni în pielea goală, cu nopţi după gratii. În care cei care conduc pot să facă absolut orice numai pentru că se întîmplă să conducă.

Pe scaun, în faţa unui mirocofon, Doriana Talmazan rosteşte un monolog-cascadă de mărci ale prejudecăţilor cognitive şi ale hetero-atribuirii categoriale discriminante. Celălalt - negrul, homosexualul, cel cu dizabilităţi mentale şi fizice - e de vină pentru tot. Bunica îi spune nepoatei că de la africani vine tot răul. Mama îşi leagă fiica la ochi cu fularul ca s-o pedepsescă. Un sistem punitiv, coercitiv, amputant devine la îndemîna celor care, sub o formă sau alta, sînt lideri. În familie sau în instituţii. Autoritatea produce şi reproduce şocant focare de infecţie în gîndire. Femeile îşi ascund kilograme de aur în vagine la graniţa dintre timpuri şi lumi.

Doriana Talmazan este actriţa perfectă pentru Mame fără pizda. Îţi imprimă o imagine corporală de fragilitate pe care, ulterior, o deconstruieşte prin forţa magnetică în care se citeşte toată umilinţa şi revolta unei femei obligată să facă genuflexiuni dezbrăcată. Talmazan priveşte publicul drept în ochi, instituind o complicitate de stare, atitudine şi reacţie. Spune textul fără să recurgă la accesorii de interpretare şi induce subtil accente de ironie care punctează reflecţia civică. În corpul ei se contractă şi se dilată detaşarea şi încrîncenarea unei istorii recente care taie în carne vie, măcelărind conştiinţe.