Astăzi, mai mult Paul decât Fritz: Prietenul lui Nietzsche

Prietenul lui Nietzsche, Heiner Feldhoff, Ed. Herald, 2011, 304 p.

Paul Deussen. S-ar putea ca unora numele să nu le sune deloc cunoscut. Alţii s-ar putea să-l regăsească în el pe acel personaj creionat oarecum vulgar în cele mai multe dintre biografiile lui Friedrich Nietzsche – cel care, prieten fiind cu filosoful german în prima parte a vieţii, păleşte mereu în comparaţie cu forţa vitală, cu spiritul creator, cu voinţa însăşi care este cel din urm㠖 secul, academicul, standardizatul Paul Deussen, pus mereu faţă în faţă cu vârtejurile sălbatice ale personalităţii nietzscheene. Heiner Feldhoff, scriitor german care are deja în spate două frumoase volume biografice (Despre fericirea nesupunerii, carte despre viaţa lui Henry David Thoreau şi Paris, Alger, în care o ia în discuţie pe cea a lui Albert Camus), vorbeşte despre Paul Deussen cu vocea omului care are puterea de a nuanţa lucrurile şi de a nu se supune curentului principal: Deussen nu este coaja umană ce reiese din pomelnicul său literar, ci este, la rândul său, un personaj cu o evoluţie interioară cât se poate de vie: Prietenul lui Nietzsche devine mai mult decât o caricatură care beneficiază de apariţii episodice în viaţa unuia dintre cei mai omagiaţi şi huliţi oameni din istorie. Iar în momentul în care putem accepta că nu mai vorbim despre o cochilie goală, ni se deschide în faţă o carte biografică ce îmi aduce aminte, întrucâtva, de acele minunate lucrări despre vieţile pictorilor ale lui Henri Perruchot ce apăreau acum ceva timp la Editura Meridiane. Cine a parcurs măcar una dintre acestea ştie deja despre ce vorbesc. Pe ceilalţi îi invit să afle, în continuare, câteva dintre lucrurile care i-ar putea determina să creadă ceva mai mult în Paul Deussen şi în destinul său ca fiind mai mult decât o cârpă gri atârnând facil la încheietura mâinii predicatoare a lui Zarathustra.

Născut în Oberdreis în 1845 într-o familie de clerici (chestiune care îl va apropia de Nietzche, pe care îl va întâlni în 1859, la şcoala protestantă din Pforta), Paul Deussen a studiat la universităţile din Bonn, Tübingen şi Berlin. În cadrul mişcării filosofice predominante în rândurile tinerilor intelectuali de la acea vreme, va deveni şi el, ca şi Nietzsche, un mare admirator al operei lui Schopenhauer, rămânându-le devotat, în acelaşi timp, pentru toată viaţa, lui Kant şi lui Platon (cel despre a cărui dialog, Sophistes, îşi va realiza lucrarea de dizertaţie). În jurul vârstei de 15 ani a ţinut pentru prima dată în mâini Anthologia Sanscritica a indologului Christian Lassen, renumitul urmaş a lui Schlegel, cel în casa căruia se adunau tot timpul admiratorii de atunci ai unei culturi şi ai unei limbi care încă păreau mai mult decât îndepărtate. Fascinaţia va fi una care îi va marca întreaga viaţă: din evoluţia ei se vor naşte numeroasele volume care ni-l aduc astăzi în faţă pe Deussen ca unul dintre cei mai mari indologi ai secolului al XIX-lea, cel care a facilitat, într-o mare măsură, alături de Swami Vivekananda (cei doi devenind buni prieteni după 1896, an în toamna căruia cel din urmă l-a vizitat pe Deussen la Kiel), pătrunderea culturii indiene în lumea vestică: Elementele metafizicii, Sūtrele Vedāntei, Sistemul Vedāntei, Vedānta şi platonismul sau Filosofia Upanişadelor. Puterea de sistematizare de care a dădea dovadă chiar şi copilul Deussen, meticulozitatea ce îi caracteriza lucrările, precum şi eterna lui admiraţie vis-à-vis de Schopenhauer şi, în general, structura sa intelectuală vest-europeană, l-au dus mereu în direcţia unei interpretări a întregii filosofii indiene prin prisma celei occidentale. Rezultatul a fost o versiune de interpretare a hinduismului în care revin mereu fine irizări creştine (în fapt, Deussen îi cunoştea şi pe marii mistici europeni, scriind chiar şi o lucrare despre viaţa şi filosofia lui Jakob Böhme) care a reuşit să pătrundă cu mare succes în rândurile intelectualităţii germane a vremii şi să-l pună pe Deussen pe aceeaşi treaptă cu un Heinrich Roth, un Friedrich von Schlegel sau un Max Müller.

Carte care nu are doar puterea de a ilustra viaţa lui Paul Deussen în evenimentele sale, Prietenul lui Nietzsche redă evoluţia spirituală detaliată a unui personaj care nu a fost întotdeauna tratat la modul extrem de corect de literatura istorico-biografică. Viaţa unui om nu poate fi altceva decât acel sistem de mecanisme intime care îl conduc, îl formează, îl definesc dincolo de câmpul lucrurilor pur fizice. Este punctul în care cartea lui Heiner Feldhoff excelează şi este, într-un plan mai general, ceea ce face diferenţa între o biografie plină de sevă şi una care nu face altceva decât să reproducă ritmic, matematic, întâmplări care pot fi privite ca fiind mai mult sau mai puţin obiective. Dincolo de toate, întrevederea melcului de dincolo de cochilie este visul perpetuu al literaturii de orice fel, fără de care nu putem lucra decât cu zgârciuri forţat intelectualiza(n)te şi volume prăfuite.