Scriam săptămâna trecută despre aniversarea în 2010 a marilor compozitori, printre care Chopin, Schumann, Mahler etc. Dar tot anul acesta vor fi aniversați și câțiva interpreți de notorietate, dintre care se desprinde figura sopranei românce Hariclea Darclée.
Născută la Brăila în urmă cu 150 de ani, Hariclea Haricli provenea dintr-o familie înstărită, tatăl fiind negustor iar mama fiind descendentă a neamului domnesc Mavrocordat. În ciuda unei căsătorii nefericite, la 21 de ani, cu un ofițer de artilerie, Hariclea a avut tăria să lupte pentru visele sale și să-și construiască o carieră proprie, în lumea cântului.
 |
 |
Pentru aceasta a ales Parisul, capitală a muzicii, după ce debutul strălucit la Brăila i-a deschis gustul spre glorie. A cântat pentru prima dată pe scena Operei Mari din capitala Franței, la recomandarea lui Charles Gounod, în Faust. Nu mult după aceea care a triumfat în Julieta, înlocuind-o pe cea mai mare soprană a timpului, Adelina Patti. De atunci numele ei de scenă a devenit Darclée, un nume aureolat de succese neatinse înaintea ei de artiștii români. Frumoasă, inteligentă, cu un repertoriu larg și de mare dificultate, Hariclea a fost aplaudată pe toate marile scene ale Europei și ale lumii, din Italia până în Argentina, din Rusia până în Spania.
Unul dintre momentele de vârf ale carierei a fost alegerea ei de către Puccini pentru a interpreta rolul Floriei Tosca la premiera mondială a operei, aria scrisă în mod expres pentru soprana româncă contribuind în mod decisiv la succesul serii. Se spune că marele compozitor italian o admira în mod special pe Hariclea, după cum se știe că regele Portugaliei, Don Carlos, o iubea cu ardoare. A fost admirată de Verdi, de Massenet, de Mascagni, de Leoncavallo, de Osman Pașa - sultanul Turciei, în timp ce ea suspina după ușuraticul bariton Eugenio Giraldoni, iubirea ei neîmplinită. În afară de premiera Toscăi, Hariclea Darclée a apărut și în alte câteva premiere mondiale, printre care Iris de Mascagni, La Wally de Catalani etc.
S-a retras în 1918, ultimele trei decenii de viață fiind umbrite de dificultăți financiare, revenirea ei la București fiind ignorată de autorități și de lumea muzicală, în ciuda succeselor de altădată. Dincolo de decorația primită de la regele Carol I, artista nu a putut deveni profesoară, nu a putut găsi nici un angajament și a trăit modest, în camera unui hotel de mâna a doua, unde a fost vizitată doar de George Enescu și de Nae Carandino. Nici bani de înmormântare nu s-au găsit, funeraliile din 1939 fiind suportate de Ambasada Italiei, ca gest de recunoștință față de spectacolele de neuitat cântate de Darclée în țara operei.
Poate că și amintirea ei ar fi fost ștearsă iar mormântul ei din cimitirul Bellu uitat de toți, dacă în 1995 nu ar fi fost fondat Concursul Internațional de Operă care îi poartă numele, derulat la Brăila din doi în doi ani, coordonat de Mariana Nicolesco, sub patronajul Președintelui României.
