Andrei Niculescu - Fotograful care deţine istoria trecătorilor clujeni
Din curiozitate sau din interes, dacă ai să dai un „ search” pe Google la sintagma „fotografi clujeni”, este foarte posibil, ca individ cu pretenţii al societăţii din care faci parte să fii puţin dezamăgit. Dacă eşti pe cale să te căsătoreşti şi eşti în căutarea unui fotograf care să-ţi imortalizeze evenimentul, ai toate şansele să îl găseşti chiar pe prima pagină. Lamentabil sau nu, fotografia artistică pare a fi în declin, comparativ cu fotografia comercială „ catchy” realizată în studio - asta poate pentru că natura umană uită deseori să se bucure de ludica-i existenţă, cu omeneştile-i trăsături şi gesturi spontane, în favoarea ipostazelor tipizate, inspirate dintr-o lume a vedetelor.

Societatea de azi ascunde nenumăraţi fotografi excepţionali necunoscuţi, care nu au gustat din tainele marketingului, de cealaltă parte, la suprafaţa ei găsim mulţi care stăpânesc fotografia mai puţin, dar sunt buni afacerişti, drept urmare fiind recunoscuţi ca mari fotografi. După cum zice Dinu Lazăr (fotograf), istoria mai cerne, dar uneori cam lent şi inegal, iar procesul ei, de cele mai multe ori, se termină într-o altă epocă.
De ceva vreme, isteria Facebook a scos la lumină un fotograf „nedeformat” de fotografia comercială. Se numeşte Andrei Niculescu şi este cel care a „engramat” pe „retina” aparatului său un număr impresionant de portrete ale trecătorilor clujeni. Fotografiile lui par să oglindească în mod fidel societatea de azi aşa cum este ea, dezvăluind trăsături deloc uşor de surprins într-o fotografie, în acelaşi timp oferind o pătrundere mai adâncă nu numai în ceea ce priveşte aspectul fizic, ci şi o schiţare a portretului moral al persoanelor fotografiate. L-aş identifica cu personajul Cal Lightman (psihologul talentat din serialul Lie to me care poate citi indicii încorporate în figura umană, corpul şi vocea persoanei pentru a expune adevărul) deoarece spontaneitatea fotografiilor sale reflectă micro-expresii grăitoare. Andrei Niculescu abordează rolul acelui „psiholog tăcut” care-şi face „pacienţii” să vorbească de la sine, expunându-şi ei înşişi „carenţele” sau „surplusurile” morale pe care le au. El construieşte prin fotografiile sale o societate neambalată şi necamuflată în care detaliile joacă un rol primordial în evidenţierea caracteristicilor acesteia.

Succesul lui Andrei Niculescu ca fotojurnalist, din punctul meu de vedere, ar fi scontat. Totuşi, de ce nu fotografie de presă? Aceasta este o întrebare la care fotograful a lăsat să se înţeleagă că îngrădirea libertăţii de expunere şi limitarea implicită impusă de politica unei redacţii ar fi aspecte care i-ar deforma amprenta sa personala asupra fotografiei pe care o realizează.
Fenomenul „Andrei Niculescu” creat de site-ul de socializare se dovedeşte a fi un subiect de mare amploare. Numărul vizitatorilor paginii de „Facebook” a fotografului creşte considerabil de la o zi la alta, iar feedback-ul acestora se dovedeştea fi unul constructiv, deoarece controversele suscitate de libertatea de exprimare duc pas cu pas la formarea unui public autodidact cu şanse mari în anihilarea prejudecăţilor societăţii. De altfel, şi fotograful susţine că cenzura asupra comentariilor vizitatorilor paginii sale nu este o modalitate de a educa publicul, ci în cel mai bun caz poţi doar să maschezi mentalitatea colectivă.

Mulţi dintre admiratorii fotografiilor se aşteaptă să apară inopinat pe pagina de Facebook a fotografului, unii dintre ei îşi doresc cu ardoare acest lucru, alţii trăiesc cu frica „beware of paparazzi”.
Andrei Niculescu s-a născut în Ploieşti, a locuit o vreme în Canada, după care din 2003 s-a stabilit în Cluj Napoca unde a absolvit Facultatea de Studii Europene în cadrul UBB Cluj. Pasiunea lui pentru fotografie derivă din fotografia de club pe care acesta a abordat-o în perioada de început. Fotograful spune că această experienţă i-a indus dorinţa de apropiere faţă de oameni, de trăsăturile şi expresiile feţei acestora şi o aprofundare a cunoaşterii îndeaproape a fiinţei umane.

Ca plan de viitor apropiat, Andrei Niculescu va organiza un vernisaj în data de 25 februarie, ora 20 în Social Club Origine, în cadrul căruia iubitorii de fotografie vor putea să admire o parte din portretele realizate de el.
Nu ne rămâne decât să-i reamintim lui Andrei Niculescu că pentru unii este un paparazzo, pentru alţii un mit în devenire pe Facebook, iar pentru toţi un erudit în arta fotografiei.

Articole din aceeaşi categorie
Articole de acelaşi autor
- Festivalul Operelor Naționale s-a încheiat
- Don Giovanni - cea mai apreciată operă a secolului al XIX-lea, la Festivalul Operelor Naționale Cluj-Napoca
- Interviu cu Mihail Onaca, „Nebunul satului” din Nabucco 12
- Silvia Sorina Munteanu - în rolul Aidei lui Giuseppe Verdi
- Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti la Festivalul Operelor Naţionale Cluj-Napoca
Alex, sa inteleg ca te consideri fotograf, artist. Sa stii sti tu ca arta are o groaza de forme, una din ele implica sa furi si portrete. Si daca e sa cauti mari "street photographers" ai sa vezi acolo adevarate opere de arta, si sa stii ca nici acei fotografi nu cer permisiunea. Faptul ca ai jumatate de flickr plin cu oameni care sunt mai mult sau mai purin in aceeasi ipostaza, majoritatea zambind, nu te face fotograf de strada (si da stiu ca nu ai mentionat asa ceva. dar din moment ce ai postat link-ul spre comparatie am presupus ca esti). Si ceea ce nu inteleg este de ce critici MODUL in care e facuta fotografia in loc sa critici rezultatele. Asa sunt toti romanii, ei tre sa critice "daca te da in judecata", "De ce nu il confrunti" de ce aia de ce cealalta. Un popor de frustrati cu un analfabetism cras in ceea ce tine de arata. Asa ca sper ca data viitoare sa te interesezi putin inainte sa comentezi ( si asta intr-un mod vulgar).
inteleg ca mizeaza pe spontaneitate, dar ar fi civilizat sa ceara ulterior subiectului permisiunea de a pastra poza. nu sa mearga in Origine sau pe aiurea, sa afiseze chipuri pe pereti si sa culeaga faima de mare artist. nu contest "acel ceva" din fotografiile lui, dar acel ceva e obiectul unui furt.
Inca nu ai dat peste nimeni care sa te dea in judecata? :)
La modul cel mai obiectiv vorbind, Alex, daca consideri ca ceea ce face Andrei Niculescu nu este fotografie de strada, atunci fotografiile din linku-ul sugerat de tine nici pe departe nu sunt. Tind sa cred ca nu ai inteles esenta fotografiilor facute de acest fotograf, care este pana la urma: SPONTANEITATEA. Abia aici este ineditul, sa surprinzi natura umana in stare "naturala", fara "a poza"; pentru ca daca te uiti la fotografiile sugerate de tine, ai sa observi o monotonie pregnanta. Omul daca stie ca este pozat, atunci el pozeaza, iar "adevarul" este camuflat sub un zambet superficial, in momentul exact urmator fotografia pierzandu-si din frumusete si naturalete. Daca ai sa te uiti cu atentie prin fotografiile lui Andrei, ai sa gasesti niste ipostaze inedite pe care daca le-ai programa, nu le-ai surprinde sub nicio forma, cu siguranta.
Mi se pare total de cacat sa stai la 10m cu un tele, sa furi o poza si apoi sa intorci spatele. Daca nu ai tupeu sa te confrunti de la 3m cu privirea celui pe care l-ai fotografiat atunci apuca-te de alt gen de fotografie. Nu e nimic original sau laudabil in ce faci tu. E patetic. Nu e fotografie de strada..e nimic. Daca totusi vrei sa faci portrete pe strada, fa cum face domnul asta, opreste-i si cere-le voie sa le faci o fotografie. http://www.flickr.com/photos/dariusz_majgier/
România, care mă iubeşte. După ce a auzit vorbi un pic român. Place foarte mult pozele tale. Vreau să fac o expoziţie în Budapesta.
- Gala Absolvenţilor UNATC Master 2013
- Festivalul de muzică barocă LA STRAVAGANZA
- Napoca Jazz, Blues & Wine Festival
- Festivalul „Scrie despre Tine”
- Turneul Naţional Stradivarius "Bach to Basics"
- 18+ Festival
- Festivalul Internațional de Teatru Sibiu - FITS 2013
- EUROPAfest 2013
- TIFF 2013
- ARTmania 2013
- Audiţie Naţională
- International Jazz Day
- Festivalul E-Motional
- Bienala Internațională de Ceramică Cluj 2013
- Serile Teatrului Studențesc
- TEDxEroilor
- Cluj Modern
- Colorimetrul cultural 2013
- Ghost Gathering II: Râșnov 2013
- Turneul piesei de teatru „Interviu”
- Făuritori în Companii
- SERILE BUCUREȘTI STRICT SECRET
- Aserțiunea
- Români pentru o lume
- CARTE cu ARTE, ediția întâi
- CLUJ 2021, CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ
- Santorini Biennale of Arts 2012
- Da, am participat la acest simpozion, din pacate nu am putut...
- MC Ranin : un habarnist mediocru lipsit de orice morala care...
- Your phrase, simply charm
- Bonjour-Familia mea paterna e de origina valona-v-as ruga pe...
- Unul dintre cele mai emotionante momente din primul razboi mondial-in...
- Ce pacat ca nu se pot citi articolele voastre! Poate ca ar trebui...




























































