Amintiri muzicale, demanelizarea românilor şi alte căutări... prin telefon cu Cristi Dumitraşcu

Ce se mai petrece cu tine, sfârşitul de an a venit cu o lansare...
Da. Albumul se numeşte „Goală prin casă” şi este un „best of”, cele mai bune piese ale mele din toate perioadele pe care le-am parcurs în cariera mea. Vorbim de anii 1995-2012. Pe album sunt multe piese din anii folk, însă nu am uitat, de pildă, lunile în care am cântat în Km Zero, trupa lui Cristi Paţurcă - o perioadă foarte frumoasă, în care am învăţat foarte multe lucruri. Evident, sunt şi piese din perioada cea mai bună pentru mine (ca succes la public, mă refer, dar şi ca reţetă financiară), Circa 7. De asemenea, albumul conţine şi titluri noi, mai exact reînregistrări ale unor piese compuse mai demult. Cred că acest produs va prinde bine la public: are cântece din ani diferiţi şi este un liant de parfumuri deosebite.

Intuiesc că va urma o promovare adecvată, poate un turneu...
Sperăm. Evident, bucuria cea mai mare este cântarea în faţa publicului. Nu ştim încă prea multe, dar poate vom reuşi să punem cap la cap câteva elemente care să ne conducă spre un fel de turneu naţional - Călăraşi, Cluj, Iaşi, Braşov şi Bucureşti fiind primele oraşe de pe listă. Oricum, acest disc nu va face decât să sublinieze lucrurile frumoase care au fost în toţi aceşti ani, evoluţia prin care am trecut, precum şi toţi paşii făcuţi în căutarea de a mă perfecţiona în ceea ce fac. În plus, discul aduce câteva restituiri, piese pe care le-am compus de-a lungul vremii în diferite proiecte şi care la vremea respectivă nu s-au concretizat aşa cum ar fi trebuit. Acum a venit momentul să prindă viaţă şi astfel, adică să fie editate pe un disc. Era păcat, de pildă, ca piese precum „Bulgări” sau „Drum fără sfârşit” din perioada Contrapunct să nu fie salvate pe un suport audio. Acum, aceste cântece au intrat şi în acest mod în istorie, adică un pic mai mult decât doar în memoria celor care le-au ascultat la concerte.

Bun, să spunem că este un nou album... vechi, dar, totuşi, ce aduce el nou?
Un stil diferit de orchestraţie, pentru mine. De mai bine de un an cânt într-o formulă oarecum jazz-istică. Eu sunt la chitară, acustică sau electrică, plus contrabas, pian şi percuţie. Această formulă poartă numele de Berete, pentru că la toate concertele purtăm pe cap aceste accesorii. Avem multe piese vesele, altele protestatare. Nu am uitat de bunii şi vechii mei prieteni care nu mai sunt printre noi, Vali Sterian şi Cristi Paţurcă, marii noştri corifei ai genului protestatar. Gen care, din păcate, a cam dispărut astăzi. Totuşi, fiind încăpăţânat, caut să duc mai departe acest mod de exprimare, protestul prin muzică.

Propos, câţi ani de muzică ai?
Cânt de prin clasa a cincea. Am făcut liceul de muzică, apoi conservatorul. Dacă vorbim, însă, de partea Ť profană ť a muzicii, adică de rock şi folk, atunci putem menţiona un punct de plecare clar, Festivalul Om Bun 1995, decembrie.

Cum e după atâţia ani de muzică ? Mai apar încă provocări sau eşti într-o fază de „platou” unde te simţi bine şi totul e călduţ?
Câte puţin din fiecare, cred. Mereu e loc de mai bine, asta e clar, dar acum mă simt foarte bine unde sunt. De evoluat... sper că o voi face până voi muri, însă pot spune că acum am atins un echilibru care îmi dă un oarecare confort, dar nu foarte mare pentru că poate deveni periculos.

Ştii foarte multă muzică, asta e limpede. Cum reuşeşti să laşi departe lucrurile complicate şi să faci muzică simplă pentru ascultătorul obişnuit, care poate nu vrea fineţuri, ci doar să se bucure de o melodie în care să se regăsească?
Ei bine, am rezolvat problema asta. Am trecut prin ea şi mulţi ca mine au căzut în păcatul de a face mai mult decât trebuie, crezând că trebuie să fac mai mult decât e necesar. Dacă aş fi compus pentru orchestre simfonice sau cine ştie ce muzică de operă atunci ar fi fost altceva. Însă noi cântăm pentru oamenii simpli şi frumoşi. Şi pentru ei nu trebuie să fie ceva complicat, ci direct. Am învăţat lecţia asta în perioada în care am fost alături de Cristi Paţurcă.

Cum te descurci ca artst în perioada asta de criză?
Noi, eu şi trupa mea adică, am căzut de la o înălţime mică o dată cu criza, pentru noi nu a fost ca la alţii care au picat de la zece mii de euro pe cântare. Am dus-o destul de bine, nu ne plângem. Nu vreau să dau vina pe manageri sau pe altcineva. Suntem deasupra liniei de plutire, ceea ce e bine.

Acum câţiva ani, la Circa 7, puneai accent pe versurile licenţioase, care dădeau un parfum atât de special muzicii tale. Care mai e situaţia acum?
Până la momentul de care spui tu, Circa 7 adică, exprimarea mea era una poate fără explozie, uşor deficitară. Ei bine, l-am cunoscut pe poetul Liviu Vişan, dar şi pe George Astaloş, un maestru incontestabil al versurilor licenţioase. A fost „ce”-ul de care aveam nevoie să trec pe nivelul superior celui în care eram până atunci. Din acei ani am ales pentru noul album Ť Fotografie sepia ť şi Ť Exil, mon amour ť, două piese la care ţin enorm.

Poţi face o radiografie a muzicii actuale româneşti?
Nu pot decât să fiu diplomat. Este loc pentru toţi. Sunt oameni buni şi oameni răi aici ca oriunde în altă parte. Are loc toată lumea. După părerea mea, totuşi, fenomenul care nu ar trebui tolerat, un adevărat cancer pentru dezvoltarea culturală a poporului român, este acela dat de manele. Voi lupta împotriva acestui flagel (prin muzică şi prin tot ce pot) atât cât voi putea.

Atunci să rămânem cu aceste gânduri... Succes!
Să fie!

Notă - mai multe amănunte despre Cristi Dumitraşcu puteţi găsi la adresa http://cristidumitrascu.ro/