Alice în țara piticilor pe creier

Unul dintre spectacolele care au impresionat cel mai mult publicul festivalului Atelier a fost „Minunata lume nebună" , montat de tânărul regizor Răzvan Mureșan la Teatrul Municipal din Baia Mare, pe un text de Anthony Neilson. Spectacolul este un basm pentru adulți care până la un punct își respectă "datoria" de basm. O tânără domnișoară pe nume Lisa, trimitere clară la personajul  lui Lewis Carroll, Alisa, nu își poate găsi nicicum liniștea, fericirea și rostul pe lume pentru că a pierdut o oră din viața ei, nici mai mult, nici mai puțin de 60 de minute prețioase cu care nu știe ce-a făcut, cu ce le-a umplut și pe unde le-a rătăcit. Conform teoriei cunoscute sub denumirea de "efectul aripii de fluture" ( un eveniment minor, precum o ușoară bataie din aripi a unui fluture, petrecut să spunem în Europa, poate declanșa un tsunami în alt colț de lume), o oră lipsă la apel din viața unui om declanșează adevărate catastrofe pe pământ și nu numai. Pentru a restabili echilibrul, atât pe cel personal, cât și pe cel al întregii umanități, Lisa (interpretată de Gabriela del Pupo) pleacă, la propriu, în căutarea timpului pierdut. Ora care s-a apucat să umble de izbeliște prin lume, precum nasul lui Kovaliov din nuvela lui Gogol, ajunge să aibă o viață a ei și să fie populată de tot felul de personaje care mai de care mai ciudate. Intră în scenă aici Inna Andriucă și Ionuț Mateescu care realizează o galerie de roluri mici, dar absolut fabuloase. Inna Andriucă interpretează, printre altele, o femeie aproape perfectă, cu sâni  opulenți din care curge, generos, ketchup (din stângul) și muștar (din dreptul). Zic "aproape perfectă" pentru că ar fi fost o adevărată zeiță doar dacă ar mai fi avut și un al treilea sân din care să curgă bere.  Prietenii știu de ce:-)

"Fauna" crescută ca mușchiul de pădure peste ora domnișoarei Lisa nu vrea cu nici un chip să cedeze teritoriul câștigat. (Ora Lisei e mica lor fâșie Gaza).Așa încât, atunci când Lisa pornește în căutarea "oii" sale rătăcite, straniile arătări care căpușează ora pierdută, foarte simpatice altfel, fac tot posibilul să o păcălească, să o amăgească, să o țină de vorbă, să o întârzie, să o îndrume pe căi ocolite, ca printr-un labirint al propriei ființe, și să o determine, în cele din urmă, să renunțe la intenția de a-și recupera respectiva bucățică de viață. Ceea ce se și întâmplă până la urmă. Lisa se decide să nu mai revină la "realitate", hotărâtă să trăiască până la capăt alături de haioșii chiriași ai timpului ei. Până aici, totul e feeric și seducător. Numai că în acest punct, textul face un switch dureros. O vedem pe Lisa pacientă într-un spital de nebuni. Țara minunilor despre care le povestește ea prietenilor și medicilor nu este pentru cei din jur decât rodul unei minți schizofrenice. Și iată cum, într-un mod absolut neașteptat, Lewis Carroll se întâlnește nici mai mult, nici mai puțin, decât cu nevrotica Sarah Kane ( nu de alta, dar regizorul își făcuse oricum mâna pe textul "Psihoze 4:48"). Spectacolul are un final deschis. Nu vom ști niciodată dacă oamenii mari și aparent întregi la minte sunt cei care ratează întâlnirea cu adevărul sau dacă fascinanta lume populată de pitici simpatici nu exista decât în imaginația unei femei îndopate cu antidepresive. Ar mai fi, desigur, si varianta ca "piticii" expansioniști cu care am făcut cunoștință în prima parte să-și fi pus definitiv lăbuțele pe viața întreagă a Lisei, lățindu-se, expandându-se și gonflându-se lacomi peste tot timpul ei. Chiar dacă finalul "basmului" e la alegere, niciuna dintre variantele de mai sus nu ne asigură un somn liniștit.

Montarea păcălește copilul din spectator, dându-i parșiv pe la nas promisiunea unei feerii 100% (grație scenografiei superbissime a lui Mihai Vălu) care se transformă fără preaviz în thriller. Am putea spune, fără să greșim prea mult, că "Minunata lume nebună" e un basm horror. V-a cuprins neliniștea? Nu-i nimic. Puteți oricând lua un Valium.