“OO”-le lui Dabija

Săptămâna aceasta se află în turneu la Bucureşti, la Odeon, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ care îşi supune astfel judecăţii „capitaliştilor” cele mai noi producţii ale sale. După ce luni şi marţi publicul afrimian a fost răsplătit cu asupra de măsură cu „Herr Paul” în care actorul Cezar Antal face un rol copleşitor, a venit rândul lui Alexandru Dabija să-şi arate roadele colaborării cu Teatrul Tineretului:”Cu dragostea nu-i de glumit”(miercuri) şi „OO” (joi). Pentru ca articolul nostru să aibă şi o finalitate PR-istică, vom vorbi aici despre spectacolul lui Dabija la care mai puteţi încă prinde bilete şi anume de „OO”.

Noi am spus în titlu că „oo”-le sunt ale lui Dabja, dar de-abia acum vine momentul adevărului. Ele au fost de fapt „moştenite” de regizor de la Ion Creangă, iar moştenirea a fost cinstită cum se cuvine. Pentru că „OO” nu este nimic altceva decât „Punguţa cu 2 bani” aşa cum ar putea fi ea rescrisă într-o revistă ce s-ar putea numi foarte bine „Hustler de Moldova”. O poveste ţărănească ce s-ar spune la gura sobei după ce copiii ar fi trimişi la culcare. Demersul lui Dabija ar fi fără îndoială pe placul lui Creangă care, se ştie, când ajungea să citească la Junimea întreba dacă să o ia pe calea dreaptă sau pe cea ocolită, să-şi citească adică poveştile licenţioase „porno” sau doar „sexy”. „Punguţa cu doi bani” repovestită de Dabija în dulşili grai moldovinesc e etno-sexy. Moşul e nefericit. „Cucoşul” lui nu poate face ouă şi pace. Stăpânul nu ştie exact cum să remedieze problema. Să-l bată pe „cucoş” de să-i meargă fulgii sau să încere să-l lase „însărcinat”. Amărâta lighioană înaripată îi explică moşului că nu are ”organismul” necesar, deşi, el unul, şi-ar fi dorit, căci e un suflet de găină ţinut ostatic într-un corp ingrat de „cucoş”. Ba, mai mult, el e un artist-interpret care cântă la o mulţime de instrumente, başca din gură, iar relaţia lui cu stahanovista de găină din vecini este cam ca cea a greierului cu furnica din fabula lui La Fontaine. Spectacolul e o glumă reuşită, iar râsul sănătos îi răsplăteşte pe actorii care joacă cu o bucurie nedisimulată. Deşi pare un galop de sănătate, rolurile nu sunt deloc facile. Cel puţin doi dintre actori au nişte partituri pe cât de ofertante pe atât de dificile: Cezar Antal, în rolul cocoşului-orchestră şi Tudor Tăbăcaru, moşul din dotare. Ar mai fi de amintit şi Baba (Cătălin Eşanu), un soi de dominatrix avant la lettre, cu Nuţa-găinuţa ei (Andreea Gavriliu), femeile „clocitoare” şi culegătoare (Nora Covali, Ecaterina Hâţu şi Loredana Grigoriu), un boier aflat în depresie (Ionuţ Cucoară), un vizitiu cam golănaş (Daniel Beşleagă) şi una bucată povestitor (Dragoş Ionescu).

Se vorbeşte mult, şi pe calea dreaptă şi pe cea ocolită, de ouă, atât de cele ale găinii babei, mari şi mai ales multe, dar şi de cele mici şi neînsemnate ale „moşului” care nu-s bune de nimic. Sute de ouă adevărate (nu ştim dacă provin de la găini stresate ori ba) sunt aduse de femei harnice care, vesele şi spurcate la gură. Unele dintre „oo” se mai sparg, dar asta e, pagube colaterale. Femeile le plantează cu mare grijă în ţarină sperând să culeagă mai multe la vară. Ele şi-ar dori cel mai abitir să aibă parte şi de o recoltă ca cea a ţăranului din „Povestea poveştilor”, dar, deocamdată, pornesc de la ouă.

Limbajul cu dublu sens al montării este nespus de inventiv, iar „pornoşagurile” absolut   benigne. Una peste alta, spectacolul e dătător de veselie şi dezinhibant, ca un pahar de vin bun. Sperăm să placă spectatorilor bucureşteni, deşi, trebuie să recunoaştem că totul se petrece pe „sfânta scândură a scenei”.