Jurnal de selecționer (8)

10.03.2009

Acest „Jurnal”, ce va apărea în exclusivitate la Art Act Magazine, îşi propune să vă ţină la curent săptămânal cu „aventurile” selecţionerului Festivalului Național de Teatru de la București, punctând locul pe harta României unde ele se întâmplă, modul de deplasare (care spune uneori multe despre țara în care are loc acțiunea) și, desigur, producția văzută.

O lovitura reusita

Locul. Teatrul National din Bucuresti, la inceputul stagiunii. Sala Atelier, cea mai mobila si usor de transformat din „uzina TNB”. Prima premiera a stagiunii 2008-2009 a dat o sansa tinerilor sa urce pe ceea ce a tot fost numit la noi, cu un cliseu cat se poate de suparator si adesea neacoperit in fapte, „prima scena a tarii”.

Călătoria. Incercarea principala, cand e vorba sa vezi un spectacol la Nationalul bucurestean este... parcarea masinii. Cunosc oameni care din cauza traficului aglomerat din orele serii si pentru ca n-au luat in calcul timpul necesar gasirii unui loc de parcare au pierdut spectacolul la care cumparasera bilete de doua saptamani. Pentru ca a doua incercare cand e vorba de Nationalul bucurestean este sa gasesti bilete la spectacolele programate aici. Aproape indiferent ce s-ar juca, spectacolele se vand cu zile intregi inainte, de unde reiese ca TNB este in continuare un loc de pelerinaj cultural, al carui avantaj principal e ca se afla in plin centru si e atat de mare incat nu-l poti ignora. Ce mai conteaza afisul?

Producția. „Sapte dintr-o lovitura” e unul dintre putinele cazuri de la noi in care un teatru a comisionat un dramaturg. Faptul ca piesa ce urma sa fie scrisa era destinata noilor angajati ai teatrului, cu totii tineri actori de talent, fie chiar la inceput de cariera, fie afirmati deja in teatre de provincie si „detectati” de National - face din aceasta comisionare un lucru si mai rar. Alegerea Liei Bugnar este o alegere buna fiindca actrita-dramaturg (care joaca si ea un rol in aceasta noua productie) stie cum sa scrie roluri care sa puna in valoare actorul. E un fel de solidaritate pe care o fateta a ei o manifesta fata de cealalta, iar in piesa „Sapte dintr-o lovitura”, scrisa la comanda Nationalului bucurestean aceasta calitate a scrisului ei se vede parca cel mai bine. Asta si pentru ca rolurile scrise si-au gasit de la bun inceput sursa de inspiratie in colegii de scena ai Liei Bugnar. E vorba aici despre schite de tipologii usor de recunoscut in societatea romaneasca de azi, oameni pe care ii uneste intr-un fel propria singuratate si care cauta in ceilalti un fel de solidaritate umana care devine una dintre cele mai rare valori in vremuri de confuzie si reconstructie sociala.

Fie ca e vorba despre fata sexi care vrea sa parvina pe orice cai, de manelistul cu suflet mare (o iubeste pe bunica) si temperament incontrolabil, de fata/respectiv baiatul cool, care ascund o mare singuratate si o dureroasa lipsa de directie esuata fie intr-o permanenta, acida, ironie, fie si mai rau, in drog, de intelectualii discreti care nu-si gasesc locul intr-o societate a carei prima masura si obsesie sunt banii sau de tipul care nu indrazneste sa-si afirme propria sexualitate de teama unei lumi inca tarate de homofobie - nici un alt loc nu pare mai potrivit pentru intalnirea lor ce altfel ar fi putut sa para fortata decat un studio de televiziune. In cautare disperata de rating, un post TV (nu intamplator numit TV Maniac) reprezentat aici numai de un angajat (Victoria Dicu) si de vocea tiranica a sefului, care comenteaza intre scene „prestatia” celor inchisi zi si noapte in platou, incearca sa improvizeze un fel de Big Brother profitand de cativa tineri in cautare de un loc de munca. Nu numai pretextul e bine gasit, ci si scenariul motivat: concurenta nascuta intre cei sapte, care stiu ca numai unul va primi un angajament la finalul neobisnuitei selectii, actioneaza ca hartia de turnesol si da la iveala adevaratul caracter al fiecaruia dintre ei. Chiar daca „marginile” rolului sunt foarte stranse, iar intre datele respectivelor tipologii nu se poate glisa prea mult, sunt memorabile interpretarile actritelor Carmen Ungureanu (Clara), cea mai experimentata din distributie si poate cea mai aproape structural de rolul intelectualei fine, putin ratacite, dar gata sa se „arunce” intr-o relatie, cu conditia sa fie romantica, Ana Macovei (Fefe), personaj tipic pentru generatia tanara de azi, atat de priceputa in a-si risipi viata si Mihai Calota (Gabi) care isi hraneste micile crize de paranoia din frustrarea generata de constanta agresivitate si dispretul cu care e privit de societatea in care nu poate fi el insusi. Fortand putin prea mult datele caracteristice ale personajelor lor, Florin Lazarescu (Bobo), Alexandru Nedelcu (Nick), Victoria Dicu (Marina) si Lia Bugnar (Ema) ating in unele momente caricatura si se indeparteaza de realismul care e tonul cel mai potrivit al spectacolului. Regia lui Ion Caramitru este cea care fixeaza acest stil productiei, dovedind o buna masura in a pune in valoare textul. Interventii ironice sunt, totusi prezente, pentru a sublinia absurdul in care ii impinge pe toti acesti tineri dorinta lor de celebritate: dintre toate aceste interventii cea mai de efect mi s-a parut reluarea programului TV intr-una dintre dimineti cu imnul national „Desteapta-te, romane”. Efectul bun al tonului realist al spectacolului este diminuat de finalul cu iz „metafizic” in care imaginile TV par sa se amestece cu cele din scena, iar luminile si fumul de scena arunca productia intr-o dimensiune care nu fusese prin nimic anuntata anterior.

In ansamblul sau, insa, spectacolul „Sapte dintr-o lovitura” reuseste ceea ce si-a propus, de altfel: lansarea unui grup de tineri actori nou angajati la TNB - iar nivelul acestei intamplari fericite e destul de bun cat sa le poarte noroc in cariera viitoare.