„ Un duel” a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti

24.02.2009

Cunoscuta nuvela cehoviană a prins viaţă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, sâmbătă, 21 februarie , graţie cunoscutului regizor Alexandru Dabija şi a unor actori talentaţi, unul şi unul, care au reuşit din plin să ne transpună pentru două ore în atmosfera sufocantă a locului în care nu se întâmplă nimic, unde oamenii duc o existenţă măruntă dar se pot lansa oricând în discuţii filosofice şi morale, unde prejudecăţile sunt criterii pentru a fi numit prieten sau duşman al comunităţii. Unde ai nevoie de legitimitate de la vecini sau cunoştinţe ca să poţi trăi cu cine vrei, pentru că viaţa ta e pusă sub lupa mare a lumii. Toposul din care toată lumea ar vrea să evadeze dar nu are energia necesară de a o face. Petersburgul este un vis al fiecăruia, e scăparea ipotetică, dar nimeni nu are curajul de a se scutura de angoase, de spleen, de nimicul cotidian şi de a se aventura în necunoscut. Astfel, firul destinului se deapănă în continuare în spaţiul claustrant,care striveşte personalitatea, înstrăinează oamenii dar îi ţine împreună pentru că îi face să semene între ei. Nemărginirea mării, deschiderea spre lume, vapoarele care vin şi pleacă nu produc nicio mutaţie în existenţa personajelor.

(Marius Rizea, Vlad Ivanov, Dan Tudor, Răzvan Oprea )

Şi câtă lume se sufocă şi azi într-o existenţă aridă, lipsită de sens, dar dictată de alţii şi minuţios analizată de ochiul lor sever!!! Alienarea, disoluţia relaţiilor de cuplu sau a celor sociale, înstrăinarea sunt probleme ale omului modern. De aceea Cehov este mereu cu noi şi niciodată perimat.

(Diana Dumbravă, Gavril Pătru )

Alexandru Dabija, nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru cunoscătorii de teatru, reuşeste, printr-o magie de el ştiută, să comunice extraordinar cu actorii, găseşte omul cel mai potrivit pentru fiecare rol. De altfel, el însuşi declară, ca o profesiune de credinţă că: „ Pentru mine, important este lucrul cu actorul. Pentru asta sunt cunoscut, pentru asta mi s-a dus buhul. Şi atunci, foarte importantă este distribuţia, foarte importantă pentru adecvarea actorului la rol”. Poate şi acesta, pe lângă harul cu care a fost înzestrat, este un motiv pentru care lungul şir al pieselor puse în scenă de domnia sa au fost recunoscute şi premiate de-a lungul celor treizeci de ani de activitate.

Ar merita să amintim măcar câteva dintre aceste montări: 1976- Un nou mod de a plăti vechile datorii- premiul pentru cel mai bun regizor al anului, Cum vă place( Shakespeare), Vicleniile lui Scapin ( Moliere), O noapte furtunoasă ( Caragiale), Gaiţele (Kiriţescu), ... escu ( Muşatescu), Cinci piese scurte( Ionesco), Camera de hotel- o trilogie ( Barry Gifford), Un tango mas, Aventurile lui Habarnam. Şi mai sunt multe, peste 40 de piese.

(Diana Dumbravă, Ana Ciontea )

Dar să ne întoarcem la Cehov şi la lumea lui re-creată în laboratorul directorului de scenă şi al actorilor. Aşa cum spuneam, fiecărui actor i s-a potrivit ca o mănuşă rolul sau am plecat convinşi noi, spectatorii, că fiecare era acolo unde trebuie şi cine trebuie in dramatizare. Asta cred că este tot ce se poate cere de la o trupă şi de la un mânuitor exemplar al baghetei regizorale. Nadia, o femeie care trăieşte fără „ aprobarea” comunităţii cu bărbatul pe care-l iubeşte, aduce nevroza, spaima că nu mai este iubită de omul cu care fugise în lume, prin jocul foarte sugestiv, plin de naturaleţe al Dianei Dumbravă , care-şi dezvăluie resursele

de actriţă de dramă . Von Koren te face să-l deteşti pentru intoleranţa şi dispreţul lui tocmai prin faptul că e atât de convingător înterpretat de Răzvan Oprea, despre care cu siguranţă se va mai vorbi. Doctorul este extraordinar jucat de Vlad Ivanov, care trece cu uşurinţă de la o stare la alta, care râde, plânge, se frânge când un seaman e la mare încercare. Şi Laevski , „barbatul imoral”, are forţa să ne convingă că nu mai poate trăi in acel spaţiu străin de inima lui. Gavril Pătru aduce omul cehovian, strâns în chingile sociale şi are cuplului care ar vrea să evadeze dar nu are destulă forţă să se rupă de trecut. Ana Ciontea, revenită după mulţi ani din Franţa, interpretează o Maria plină de nuanţe. Cu multă uşurinţă e duioasă, prietenoasă, suferă la durerea celuilalt, dar are marea mobilitate de a-şi schimba brusc starea, ajungând la intransigenţa dictată de mediu. Cred că e darul artiştilor mari. Nu l-am uitat pe diacon care nu e mai puţin puternic construit, prin talentul deja recunoscut al lui Marius Rizea. Deşi în roluri mai mici, au contribuit din plin si ei la unitatea şi succesul piesei : Mihai Calotă ( Acimianov), Ioan Andrei Ionescu (Kirilin), Dragoş Ionescu ( Nicodim), Axel Moustache ( dr. Ustimovici).

(Dan Tudor, Răzvan Oprea)

Să nu trecem cu vederea nici scenografia remarcabilă prin simplitate dar de o mare sugestie pentru lumea şi problemele evocate, marca recunoscută Liliana Cenean. Nimic fals, nimic ostentativ, un joc firesc, o viziune cursivă, o scenografie în consonanţă cu tot ce se întămplă pe scenă.

S-a observat unitatea dintre echipă şi regizor, dintre scenografie si viziunea regizorală, ceea ce Alexandru Dabija numeşte „chimie”. O chimie sau o alchimie care , dintr-o nuvelă aparent simplă, a creat un spectacol magistral pentru că în el s-au pus dăruire, credinţă în joc şi multă dorinţă de a ne convinge.