Film şi Muzică

Micmacs à tire-larigot, cel mai recent film al hiperimaginativului Jean-Pierre Jeunet, pare dus la capăt înadins pentru două categorii de spectatori: într-una, un public tânăr, de preferinţă hrănit cu desene animate, referinţe culturale şi slapstick, în cea de-a doua, (doar) Jean-Pierre Jeunet. Pentru a se simţi bine regizând propriul film, Jeunet a strecurat tot soiul de glumiţe neconvenţionale, genul pe care el le stăpâneşte cel mai bine, uneori la limita subţire între ridicol şi umor nebun.

Probabil că o bună parte dintre cei care au văzut Shutter Island după ce au aruncat o privire peste trailer au intrat în cinematograf cu vagi presimţiri sumbre. De la Cape Fear încoace, nimic din ceea ce făcuse Scorsese nu arăta aşa de convenţional. Doi detectivi (Leonardo Di Caprio şi Mark Ruffalo) pe o insulă ce găzduieşte o facilitate corecţională, un mister, o conspiraţie: datele problemei păreau material de film ieftin.

Cunoscătorii filmelor lui Terry Gilliam se vor mira prea puţin atunci când vor afla că filmul lui cel mai recent e (tot) un basm. Ce altceva putea să facă Gilliam, atunci când majoritatea filmelor lui au acea doză de fantastic care le face foarte uşor de categorisit drept basme?

Capitalismul: o poveste de dragoste este, într-un fel, prea ambiţios pentru a reuşi cu adevărat. În acelaşi timp, pare documentarul cu titlul cel mai apetisant pe care l-a realizat vreodată Michael Moore. Oricine a văzut măcar un documentar de Michael Moore ştie că regizorul american foloseşte în general studii de caz în filme care se referă la un singur aspect al societăţii americane: Bowling for Columbine, de exemplu, discută violenţa şi frica în America...

Am primit, cu mare plăcere, vestea concertului de muzică spectrală organizat de către Accademia di Romania de la Roma, în colaborare cu Institutul Cultural Român, pe data de 31 ianuarie 2010, şi dedicat memoriei neuitatului compozitor de origine română Horaţiu Rădulescu, considerat a fi “…