Dans performance

Timpul receptării în dansul contemporan instituie o durată a co-prezenţei corporale, o materializare a relaţiei fizice între cel care priveşte şi cel care este privit. Acest corp-contact direct se abstractizează pe măsură ce o mişcare, prin contextul în care este plasată şi prin referinţele actualizate, ajunge să semnifice mult mai mult decît indică, să dea vizibilităţii corpului un conţinut de profunzime.

Corpul contemporan este mişcare convulsivă şi cădere din mişcare. Întrerupere a mişcării, evadare temporară din perimetrul ei, abandon al ei. Este bombă ritmică şi acalmie desăvîrşită. Este exces de putere, ideologie a artificialului, intervenţie socială în cotidianul frust şi sublimare a neputinţei. Este saturaţie de vizibilitate şi criză a acestei vizibilităţi.

Sasha Waltz s-a născut pe 8 martie 1963 la Karlsruhe. La vîrsta de 5 ani a luat primele lecţii de dans cu Waltraud Kornhas, elev al lui Mary Wigman. În perioada 1983-1986 a studiat la School For New Dance Development din Amsterdam, după care a urmat un an de stagiu la New York.

Jan Fabre este un creator tentacular. Artist vizual, coregraf, regizor, scriitor, Fabre transferă de la o sferă de cercetare la alta modalităţi de lucru şi reprezentări care lărgesc domeniile de reflecţie şi le fac să fie imposibil de încadrat într-o noţiune.

Piesa în trei părţi Frühlingsopfer valorizează tradiţia germană a Ausdruckstanz (dansul expresionis german) mai puternic decît oricare altă creaţie a coregrafei Pina Bausch. La scurt timp după premieră, cea de-a treia parte a fost prezentată independent, cu titlul Le sacre du printemps şi a devenit unul dintre cele mai jucate spectacol din repertoriul Tanztheater din Wuppertal.

A crescut în cafeneaua părinţilor ei în care se juca pe sub mese, spaţiu afectiv pe care îl reconstruieşte în Café Muller. A intrat în 1955 la Folkwang, în Essen, unde a studiat cu unul dintre cei mai importanţi promotori ai dansului modern – Kurt Joos. După ce a absolvit Folkwang, merge să studieze la Julliard, New York, şi se familiarizează cu tehnicile şi conceptele performative ale creatorilor de şcoală – Martha Graham şi José Limon.

Cînd a preluat, în stagiunea 1973-1974, ansamblul de dans al Teatrului din Wuppertal, Pina Bausch a început să experimenteze o dramaturgie performativă care a creat o falie de percepţie în cultura dansului din acea perioadă și a polarizat discursurile critice ale momentului.

Mihai Mihalcea, performer, coregraf şi directorul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, scoate un libanez la înaintare, îi stabileşte domiciliul la Bucureşti şi dezbate printr-un spectacol dublul statut al artistului-manager. Spectacolul lui Mihai Mihalcea este dublu.

’’Trăiesc deci provoc’’ este sloganul unei artiste care a bulversat spectacolul corpurilor contemporane. În viziunea lui Orlan: ’’pielea te induce în eroare...în viaţă n-ai decît propria ta piele... există o eroare în relaţiile interumane pentru că nu eşti niciodată ceea ce ai... am o piele de înger, sar sînt o nenorocită... nu sînt pielea pe care o am’’ .

Politica e spectacol. Discursul politic transferă o retorică spectaculară, cu toate pragurile emoţionale şi persuasive active, în mediul de imersie public. Apariţiile din mediul de referinţă politic au o dramaturgie cu niveluri de evoluţie clar stabilite. Au o regie care ţine cont de strategia teatralităţii elaborate.